60 de secunde

Stau în fotoliu privind pierdut prin televizor la noaptea de afară , nu este nici o lumină aprinsă nicăieri , sînt singurul treaz în întunericul geros . Percep doar pete colorate pe ecran , ele nu au nici o însemnătate pentru mintea mea ocupată cu gîndul la „Fata viselor mele „ .
Am 1000 de întrebări să-i pun , am 1000 de doruri să-i spun , un foc de 1000 de grade îmi arde sufletul …..
Deodată între mine şi televizor apare un nor gros şi negru ca iadul iar din el aud o voce ce-mi invadează mintea :
– Ce-mi dai pentru un minut petrecut cu ea ?
– Totul ! Tot ce vrei !!!
Mă ridic și pătrund în întunericul lipicios şi rece …….
…..58…57….56……
Ies din nor direct în faţa ei . Mă priveşte uimită dar nu reacţionează , doar ne privim .
…..51….50……49 …….
Mă aplec , îi iau mîna şi o duc la buze sărutînd-o tandru . Apoi , uşor , îngenunghez , îmi scot verigheta şi din nou îi iau mîna ceremonios şi-i pun verigheta mult prea largă pentru degetele ei lungi şi fine .
…..40….39….38…….
O privesc îngenunghiat şi ochii ei mari îmi arată că a înteles semnificaţia gestulului , zîmbeşte , dar tot nedumerită este .
…..30….29……28…..
Îmi scriu numele pe zăpadă şi o văd cum citeşte concentrată . Nu mi-a dat drumul la mîna , dar mă priveşte atentă . Mai scriu şi numele de utilizator iar ea citeste şi se încruntă de efortul căutării prin memorie după trei ani de uitare
…..21….20…..19…..
Acum totul îi este clar , se vede după bucuria ce-i luminează faţa . Îmi zîmbeşte larg şi mă privește cu interes . Mă ridic şi îi sarut mîna din nou , apoi îi duc mîna la inima mea şi i-o ţin strinsă la pieptul meu ca să îmi simtă bătăile inimii .
…..12….11….10….
Cu cealalta mînă ea îmi mîngîe uşor obrazul , instinctiv ne apropiem unul de celălalt pînă cînd între noi numai încape nici macar un ac şi stăm aşa , savurînd bucuria de a fi împreună pentru prima dată .
…..5……4….3…..
Simt cum încep să devin imaterial , simte şi ea și mă priveşte uimită . Îi sărut uşor buzele şi totul dispare…….
……Mă trezesc urłînd de furie şi de neputinţă . Sînt legat cu lanţuri între doi copaci , în mijlocul unui pustiu de ghiaţă iar în faţa mea pluteşte un nor alb pe care văd ca pe un ecran tot ce se întimplă cu ea după ce am dispărut …..

……..Stă cuminte în bancă şi învîrte verigheta mea pe deget privind-o concentrată , în jurul ei colegii o asaltează cu întrebări :
– D… ai primit un inel !
– Taci fată ! E o verighetă !
– D…ai fost cerută in căsătorie !
– Cine era tipul ?
Fără să spună o vorbă , îşi ia cărtile şi pleacă , lăsînd întrebările fără răspuns
O văd cum aleargă pe străzi , spre casă şi se aşează la calculator , cum caută tremurînd de nerăbdare .
Deschide pagini peste pagini în căutarea mea şi ochii i se umplu de lacrimi cînd mă găseşte într-un sfîrşit . Citeşte cu înfrigurare ţinînd verigheta lipită de buze , din cînd în cînd , mai dă o pagină iar lacrimile îi curg şiroaie pe obraji…….

……Din nou urlu şi mă smucesc în lanţuri privind aceste imagini , urlu şi urletul meu este acoperit de hohote de rîs .
Mă zbat ars de gerul cosmic pe dinafară şi de pîrjolul iubirii pe dinăuntru , aud o voce care-mi spune veselă :
– Şi veşnicia nici n-a început încă !

…..Legat de cei doi copaci privesc pustiul de ghiaţă din faţa mea , este un plan perfect drept , nici o crăpatură , nici o movilă , nimic de care să-ţi agăţi privirea , nici un punct de reper , nimic ….. doar cei doi copaci de care sînt înlănţuit şi norul alburiu din faţa mea pe care diavolul îmi arată imagini .
De la un timp , se pare că torţionarul meu este ocupat cu altceva ori m-a uitat ori s-a plictisit de mine . Mă lasă atîrnat , să zac în gerul cosmic , bătut de vînturi amestecate cu cristale ghiaţă ce-mi răzuie pielea pînă la sînge , mă lasă prada propriilor amintiri care mă pîrjolesc pe dinăuntru .
Nu ştiu cît a trecut de cînd sînt aici , nu există nici zi , nici noapte , doar o lumină gri , uniformă . Am meditat la tot ce s-a întîmplat şi arsura dinăuntrul meu s-a transformat într-un foc domol care mă încălzeşte oarecum , ea este în altă lume , probabil că a uitat straniul minut şi acum îşi trăieşte fericită viaţa .
Deodată lîngă mine a apărut o raza de lumină şi pe ea a coborît rapid o sferă strălucitoare de un alb pur , s-a învîrtit de cîteva ori în jurul meu şi apoi s-a oprit cîte o clipă în dreptul fiecărui lanţ . De fiecare dată din lumină a ieşit o mînă subţire şi delicată care a atins zalele iar acestea au scos un clinchet cristalin semn că au crăpat . La ultimul lanţ , pe lîngă mîna ce îmi reda libertatea am zărit şi o suviţă de par blod , lung , ce avea reflexele nisipului . Apoi sfera a început să urce rapid şi raza de lumină a dispărut .
Am zmucit cu putere lanţurile şi întradevăr zalele s-au spart de parcă ar fi fost de sticlă . Nu am mai aşteptat şi am început să fug , nu conta direcţia , undeva trebuia să se termine acest pustiu . În timp ce alergam , în mintea mea nu era decît un gînd , să găsesc o cale de scăpare ca să aflu cine a fost acel înger ce mi-a redat libertatea şi să-i mulţumesc pentru că mi-a dat o scînteie de speranţă .
Absorbit de acest gînd am realizat tîrziu că ajunsesem în acelaş loc , exact între cei doi copaci . Parca m-am izbit de un zid , m-am simţit ridicat şi apoi cum încheieturile mîinilor sînt acoperite din nou de răceala metalului .
Din nou eram legat dar de data aceasta în faţa mea nu mai era nimic . Am auzit din nou acea voce :
– Credeai că scapi ? Stai aici cu mine , toată veşnicia !
Am urlat de furie şi neputinţă , dar cînd am ridicat ochii , deasupra mea , parcă griul era mai luminos şi mai blînd ……..

……Stau înlănţuit între cei doi copaci din mijlocul pustiului de ghiaţă , cu capul dat pe spate și privesc cerul gri ce parcă se întinde la infinit . Nici un ton de alb sau negru nu pătează uniformitatea lui . Nu am nevoie de vreun punct de care să-mi agăţ privirea , ştiu că undeva , acolo sus , este un înger care m-a eliberat odată şi sînt sigur că o mai poate face . Nu ştiu din ce raţiune mă lasă să mă chinui dar mintea mea sigur nu întelege . Poate nici nu am voie să ştiu .
Sînt readus la cruda realitate de un miros de pucioasă , stiu de unde provine , demonul care este torţionarul meu s-a apropiat de mine . Îmi îndrept capul şi întorc faţa către el , moşmondeşte la lanţurile cu care sînt răstignit între copaci şi simt cum tensiunea din ele dispare .
Mă apucă cu mîna lui solzoasă de barbă şi îmi ridică capul obligîndu-mă astfel să-l privesc . Faţa lui reptiliană nu mă impresionează deloc , chiar eu mă visasem cîndva un demon . Din botul lui cu trei şiruri de dinţi ies cuvinte şi aburi de pucioasă , îmi vorbeşte dar mintea mea amorţită de gerul cosmic percepe greu ce spune :
-Te-am dezlegat din lanţuri ! Să nu încerci să mai fugi că tot te prind ! Urmeaza-ma ! Și ia lanţurile cu tine , doar nu vrei să le car eu !
Mă aplec şi ridic cele 4 lanţuri cu zale mari , nu sînt lungi dar parcă toată greutatea păcatelor lumii s-a adunat în ele şi încep să le tîrîi prin zăpada îngheţată .
Unde credea că fug , prostul , nu mi-am vîndut lui sufletul pentru cele 60 de secunde ? El şi-a respectat promisiunea şi mi-o respect şi eu . Episodul cu fuga mea a fost doar o rătăcire de moment datorită apariţiei îngerului şi apoi dacă plec şi mă ascund unde o să mai ştie să mă găsească acea fiinţă de lumină ……
Pierdut în gîndurile mele nu am văzut că demonul s-a oprit în faţa unui perete de stîncă înalt pînă la cerul gri , mă ciocnesc de el . Solzii şi ţepii de pe spatele lui ma rănesc îngrozitor dar nu contează , pentru mine nu mai contează nimic . Demonul pune mîna pe stîncă şi o porţiune se dă la o parte .
– Treci înăuntru !
Intru pe un culoar îngust şi după trei paşi ajung într-o cămăruţă de doi metri pe doi metri săpată direct în piatră . Pereţii sînt acoperiţi de promoroacă semn că aici este acelaşi ger ca şi afară .
Demonul mă urmează şi mă împinge la peretele opus intrării . Ia lanţurile şi cu uşurinţă le lipește de perete , acum zalele parcă izvorăsc din stîncă .
– Să stai aici liniştit ! O să mai vin la sfîrşitul veşniciei !
Pleacă şi în urma lui stînca se lipeşte la loc . Sînt într-un întuneric absolut , dar nu contează , am la ce să privesc , închid ochii şi pe spatele ploapelor mele încep să se deruleze scvenţe :

……a apărut o rază de lumină şi pe ea a coborît rapid o sferă strălucitoare de un alb pur , s-a învîrtit de cîteva ori în jurul meu şi apoi s-a oprit cîte o clipă în dreptul fiecărui lanţ . De fiecare dată din lumină a ieşit o mînă subţire şi delicată care a atins zalele iar acestea au scos un clinchet cristalin semn că au crăpat . La ultimul lanţ pe lînga mîna ce îmi reda libertatea am zărit şi o șuviţa de par blond , lung , ce avea reflexele nisipului . Apoi sfera a început să urce rapid şi rază de lumină a dispărut ……..

Apoi derulez alta poveste….

……..Aşa am simţit în dimineaţa aceasta , că o să-mi împlinesc o dorinţă arzatoare , o dorinţă pe care nu puteam să o rostesc cu voce tare şi doar cu mare greutate mă puteam gîndii la ea sau recunoaşte deschis. Era o dorinţă nebunească şi am fost atît de nebun încît am ascultat ce mă punea să fac . Iată-mă aici , în faţa facultăţiii , cu o cafea în mînă , fumînd ţigare după ţigare , aşteptînd să o zăresc măcar pentru o secundă .
Deşi ochii urmăreau cine intră sau iese , gîndurile îmi erau departe , bîntuind prin cotloanele ascunse ale memoriei şi ale sufletului , adunînd fragmente de sentimente , scuturînd cenuşa de pe altele pe care le îngropasem adînc şi încercînd să reaprind totul . Deja eram o vîlvătaie cînd ea a apărut în uşă Am lăsat cafeaua pe bancă , am aruncat ţigarea şi cînd ea a început să coboare treptele de la intrarea facultăţii am făcut doar un pas spre ea , asteptînd .
M-a privit o fracţiune de secundă doar pentru că ceva s-a mişcat în cîmpul ei vizual apoi a continuat să coboare , privind atentă la trepte . Ajunsă pe trotuar a pornit în direcţie opusă mie dar după doi paşi s-a oprit , a stat așa preţ de cîteva secunde şi apoi a facut o întoarcere fulgerătoare către mine iar din trei paşi a și fost în faţa mea .
– Ne cunoastem , aşa este ?
Am înghiţit cu greu nodul din git , am tras în sfirşit puţin aer în piept şi am rostit cu o voce tremurată
– Da D… ! Sigur că ne cunoaştem , de sapte ani , sînt ……. !
– Îmi aduc aminte de tine ! De poza de profil , de faptul că ţi-am înterzis să mă contactezi !
– Uite ce-ţi propun : mergem vis a vis la cafenea şi îmi acorzi un sfert de oră din timpul tau .
– Este bine , timp de o cafea vom discuta şi apoi vreau să uiţi că exist !
Am vrut să-i ofer braţul dar a refuzat doar mişcîndu-şi capul a negare dîndu-mi astfel ocazia să observ unduirea pletelor de un arămiu strălucitor .

Am traversat şi mărind eu pasul am intrat primul în cafenea . Dintr-o privire am zărit o masă mai retrasă şi conducînd-o la ea am şi început să vorbesc :
– Cred că mai ai multe lucruri de făcut şi sigur nu ai mîncat înainte să pleci de acasă aşa că pe lîngă cafea o să iau şi ceva de mîncare . Pînă aduc totul îţi las să citeşti tot ce am scris inspirat cu tine !
Am pus în faţa ei capitolul din carte care-l pregătisem încă de cînd am încercat să o întilnesc prima oară şi am plecat să fac comanda .
În timp ce discutam cu chelnerul , o priveam cu coada ochiului , primele pagini le citise mai demult dar acum , sprijinită de spătarul fotoliului , doar întorcea cîte o pagină de pe masa . Pe măsură ce ajungea la poveștile pe care nu le ştia , se apropia instinctiv de masă . Am rămas deoparte şi numai cînd a fost adusă mîncarea şi cafeaua m-am aşezat şi eu .
Ajunsese să stea aplecată peste masă , cu pumnii la tîmple , citind atît de concentrată încît abia respira . A aruncat o privire rapidă spre mine , apoi pe masă şi a început să mănînce fără să-şi dezlipească ochii de pe foi . Cînd a terminat de citit , aluat cana de cafea şi s-a sprijinit din nou de spatar . Lua înghiţituri mici privindu-mă peste marginea cănii , nici unul din noi nu spunea nimic , doar ne priveam . A lăsat jos cana aproape goală şi abia atunci a vorbit .
– Superb ! Ce intensitate a trăirilor , cîtă pasiune pui în cuvinte ! Nici nu ştiu dacă sînt vise ori dorinţe ! Din cauza aceasta am rupt orice comunicare , îmi era frică de iubirea ta , o bănuiam încă de la primele poveşti….Şi acum ce vom face ?….

……Mirosul de pucioasă m-a anunţat că demonul era lîngă mine , am zîmbit dar nu am deschis ochii decît cînd m-a apucat de păr şi mi-a ridicat capul . Nu arăta prea bine , îi căzuseră cîţiva dinţi din cele trei şiruri pe care le avea în gură , pielea solzoasă nu mai era aşa lucioasă şi cînd m-a lovit cu pumnul peste faţă n-am simțit puternic şocul ca altădată dar tot au rămas bucăţi din pielea mea pe pumn lui .
– Ce faci mă ? Îţi baţi joc de mine ?
– Da ! M-am odihnit destul , am visat mult iar acum vreau să plec acasă !
– Nu poţi ! Mi-ai dat sufletul în schimbul celor 60 de secunde !
– Macar Faust a semnat un contract cu sîngle lui , tu ai doar vorbe ! În schimbul secundelor ţi-am dat destulă furie , deznădejde , disperare şi mai ales gînduri negre . Nu mă poţi oprii , nimic nu mă poate ţine , doar propria voinţă şi a venit vremea să plec !
Am smucit mîinile şi lanţurile s-au spart ca făcute din sticla , l-am îmbrîncit pe demon şi a căzut ca o păpuşă de cîrpă iar în clipa cînd am părăsit închisoarea de stîncă am ieşit şi din norul negru înapoi în cameră . M-am uitat cum zăceam nemişcat în fotoliu , cu capul căzut într-o parte şi din doi paşi şi-o întoarcere m-am aşezat peste trupul meu .
Reunirea a fost foarte dureroasă , mai ales întrepătrunderea celor două conştiinţe cu experienţe diferite ……….

…..Am tras aer adînc în piept şi am deschis ochii , tot corpul mă durea de parcă m-aş fi izbit de un zid . Am privit prin cameră , televizorul nu mai recepţiona nici un program iar pe fereastră nu se zărea înca nici o lumină la ferestrele blocurilor . M-am ridicat cu mare greutate , am stins lumina şi televizorul . Abia îmi putem ține capul drept de durere , era plin de fragmente , de imagini , de texte şi dialoguri . Probabil după un somn bun toate se vor clarifica am gîndit şi m-am dus la culcare .
Chiar înainte să adorm am realizat că aveam capul plin de poveşti ce aşteptau să fie aşternute pe hîrtie .

de Tonko Alexandru

Anunțuri
Standard

Păcatul trufiei ! ( Blog pentru concurs )

     

creat: Joi, 31. Octombrie 2013 Ora 00:25.

 

Orice om vrea să lase o urmă a trecerii lui prin viață , unii aleg să aibe urmași , cîți mai mulți , alții aleg să facă fapte prin care să nu fie uitați , fapte bune sau rele , dar nu asta discutăm acum , iar alții vor să lase urme nepieritoare prin opere de artă .

Dintre aceștia din urmă vreau să fac și eu parte , așa ca m-am apucat să scriu o carte , ce carte , care este subiectul ei , nu are importanța acum , cert este că vreau să rămînă pentru eternitate cea ce gîndesc și simt .

Dar ca să dainuiască în timp trebuie să fie citită de cît mai multă lume deci indicat este să fie foarte , foarte bună ca să aibă succesul dorit de mine .

În consecință , pentru a realiza această dorință , oarecum peste puterile unui om normal , am apelat la surse mai puțin convenționale despre care aflasem scormonind biblioteci și arhive cu alte ocazii . Cum și perioada era propice , adică cea mai puternică conjunctură energetică din an , nu îmi rămînea decît să execut cea ce scria într-un pergament foarte vechi pe care îl fotografiasem intrigat de povestea lui .

Pe scurt , nu se putea stabilii vechimea prin metode științifice fiind ipregnat în mai multe rînduri cu singe și la date diferite . Lista cu proprietari , alcătuită acumdouă sute de ani , după spusele ultimului deținator , se întindea pe vreo două mii de ani .

Nu contau acestea pentru mine , eu vroiam doar să fiu un scriitor de succes , așa că am strîns cele necesare și la apusul soarelui în data de 31-10-20…… m-am închis în camera mea cu ordin expres să nu fiu deranjat sub nici un motiv și nici să nu intre nimeni în cameră , orice s-ar întîmpla .

Am întins fotocopia pe jos , în mijlocul camerei , și am desenat liniile în jurul lui așa cum se cerea în text recitînd incantația . Apoi am ascuțit o penița și am început să scriu pe pielea mea cuvintele și semnele magice . Vîrful peniței pătrundea adînc în carne lăsînd tăieturi prin care a început să curgă sîngele . Durerea era foarte intensă , ca și cum mi-aș fi jupuit pielea dar răbdam pentru că urma să devin cel mai bun scriitor . Înainte să termin semnele , slăbit de durere și pierderea de sînge , am lesinat , dar n-a fost o pierdere a cunoștinței ci mai mult o alunecare , o scurgere , din care m-am trezit tot datorită durerii cauzate de sîrmele cu care eram legat de un scaun din fața unei mese plină cu coli albe .

Demonul care mă lega tot bombănea nemulțumit și nervos , trăgînd de sîrmă și sprijinind un picior de spătarul scaunului pînă cînd aceasta îmi tăia pielea și pătrundea în carne . Durerea scrisului cu penița pe piele fusese un aperitiv față de ce înduram acum . După ce s-a asigurat că nu pot să mișc decît mîna dreaptă , mi-a înfipt în venă un tub al cărui capăt se termina într-un toc cu penița . Durerea ce se revărsa prin tub a acoperit imediat suferința cauzată de sîrmele intrate în carne , parcă îmi turna smoală topită prin el . Simțeam cum fiecare vas de sînge îmi ia foc iar focul cuprindea progresiv mușchii , organele și pielea .

Parcă nu ar fi fost de ajuns durerea de pînă acum , demonul a luat un fierăstrău și a început să-mi taie calota craniana . Fiecare mișcare a lamei îmi amplifica suferința prin faptul că îmi smucea capul făcîndu-mă să simt cum un foc se plimba prin mine . După ce a retezat osul de jur împrejur , a băgat ghiarele ascuțite în taietură și a tras . Pocnetul osului l-am resimțit ca o nouă explozie de durere îi aproape am leșinat dar un dos de palmă al demonului m-a readus în simțiri .

Vroia să vad și să simt cum îmi înfigea direct în creier numeroase tuburi ce coborau din tavan și prin care a început să vină un lichid negru vîscos . Imediat am simțit că mă umflu și stau să pleznesc ca un balon dar ca prin vis l-am auzit spunîndu-mi

–  Apuca-te să scrii !

Am luat tocul conectat la vena mea și am început să umplu foile din fața mea . Nu conta ce scriam , capul îmi exploda de idei și așternînd pe hîrtie scrisul cu sîngele meu parcă ușuram din presiune și durere , și am tot scris , din ce în ce mai amețit , pînă cînd mi-am pierdut cunoștința din lipsă de sînge …..

Cînd am deschis ochii eram în camera mea , căzut peste o mulțime de foi pline de scris , ștersături , notații printre rînduri . Am tras la repezeală niște haine pe mine , peste sîngele închegat ce îmi cursese din cuvintele scrijelite pe piele și m-am dus la calculator ca să transcriu paginile umplute în transă .

Nu conta că lîngă mine stătea soția mea cu ochii plini de lacrimi , care mă întreba ce-i cu mine , ce am făcut o zi întreagă închis în cameră , am ignorat-o complet , aplecat peste tastatură . Nici la servici nu m-am dus , un singur lucru aveam în minte , să văd și să înțeleg ce am scris .

După două zile , timp în care nu am dormit decît cîteva zeci de minute , și acelea fracționate , cu capul pe tastatură , am avut surpriza să citesc primul capitol dintr-un roman . Era cel mai minunat lucru citit de mine pîna atunci , stilul era cursiv , subiectul te prindea de la primele pagini , iar personajele erau excelent portretizate .

Imediat mi-am dorit mai mult , mult mai mult , și fără să țin cont de familie și faptul că nu fusesem de trei zile la servici m-am închis din nou un cameră plin de mulțumire că voi fi mai bun decît toți .

Am refăcut desenul și după incantație am reînceput să scriu cu penița pe piele continuarea cuvintelor și a semnelor magice dar acum durerea se transformase , era o arsură ca de ger care îmi cuprindea treptat corpul pînă cînd am alunecat din nou în fața mesei plină de foi albe . Nici nu m-am dezmeticit din frisoanele ce-mi scuturau corpul legat cu sîrma că demonul m-a și luat de par și mi-a ridicat capul rostind

   –  Îti lipsește sîngele , ai mare nevoie de sînge ! Ți-am pregătit o victimă , ești gata să o sacrifici ca să continui să scrii ?

   –  Da ! am răspuns fără vreo urmă de ezitare , remușcare sau vină .

Conștiința mea nu mai exista , tot ce vroiam era cartea și succesul ei .

Demonul a tras lîngă mine un sac în care se zbătea o formă umană

 a luat un tub și l-a înfipt în victimă iar capătul l-a pus în gura mea spunînd să-i beau sîngele . Am tras cu putere și imediat a venit un val de sînge pe care l-am înghițit imediat . Nu a trebuit decît două secunde să aștept că nevoia de scris a și apărut . Am luat tocul conectat la vena mea și am început să aștern rîndurile pe hîrtie pînă nu am mai avut ce sorbi și nici sînge în mine ….

Iar m-am trezit în camera mea , pe jos , în mijlocul desenului , strîngînd la piept un teanc de coli pline de scris și picături de sînge .

Ignorînd total familia care mă implora să spun ce fac , să am grijă de mine , am copiat totul în calculator și am citit uimit de frumusețea textului celui de al doilea capitol .

De la serviciu m-au dat afară , familia se certa cu mine simțind că ceva nu era în regulă dar eu ridicam din umeri și mă închideam înapoi în cameră cerînd demonului o altă și o altă victimă . Am continuat așa , dormind pe apucate , mîncînd doar cînd eram în pragul leșinului , renunțind la orice fel de comunicare iar cînd am ajuns la ultimul capitol abia am mai avut loc să scrijelesc semnele și putere să rostesc incantația .

Transportat la demonul meu , legat de scaun , plin de răni purulente și dureri , cu o voce tremurîndă am cerut victima ce m-i se cuvenea dar nu era nimeni în jur .

În fața mea a apărut un înger al morții , cu aripile mai negre decit iadul , care m-a dezlegat și m-a condus la o grămada de saci . Cu mîini tremurinde am desfăcut primul sac și am privit , înăuntru era soția mea , am trecut la urmatorul și deschizîndu-l l-am găsit pe fiul meu , am trecut la următorul , și la următorul , și la următorul …..îmi sacrificasem familia , prietenii , cunoscuții , tot ce avea vreo valoare pentru mine sacrificasem pentru visul meu nebunesc de a scrie o carte și de a fi cel mai bun .

Stăteam și priveam împietrit , amuțit , muntele de saci pînă cînd îngerul morții m-a luat de acolo și m-a pus din nou la masă . Și-a smuls o pană din aripă și am vazut în vîrful ei o picătură de sînge pe care a lăsat-o să cadă pe creierul meu dezgolit . Imediat am fost cuprins de frenezia scrisului și am luat tocul nepăsîndu-mi că prin el se vor scurge ultimele picături de sînge aflate în corpul meu .

Cînd am scris SFÎRȘIT și am pus punctul final , capul mi-a căzut pe masă și m-am trezit în camera mea , dar nu în corp ci plutind aproape de tavan .

Mă uitam la corpul meu , prăbușit în mijlocul desenului , strîngînd la piept ultimele foi , acoperit de tăieturi și semne sîngerînde , de acum uscate și pline de viermi albi , colcăind , pentru că în casă nu mai era nimeni iar praful gros și pînzele de păianjen acopereau tot .

Pe cînd mă gîndeam că o să fiu găsit de cineva într-un tîrziu , și care se va ocupa și de carte , un vîrtej de foc a început să mă absoarbă aprinzînd totul în jur și ducîndu-mă înapoi în scaunul de pedeapsă .

Demonul m-a legat cu sîrmă ghimpată de data aceasta și cînd a început să o strîngă am simțit cum intră prin mine și sfîsie tot , mușchi , organe …

Priveam cu seninătate cum în urma sîrmei carnea se vindeca văzînd cu ochii , doar o parere de rău aveam , cea mai bună carte creiată vreodată era distrusă , iar aceasta era pedeapsa mea , să simt iarăși și iarași durerile înfiorătoare la nesfîrșit …..

 

de Tonko Alexandru

Standard

Cheia

Cheia

Duminică, 30. Mai 2010 Timp 23:36.

 

         Ajuns la amurgul vieţii , amintirile îmi revin mai vii ca niciodată . Este ciudat să nu-ţi aduci aminte ce ai făcut acum cîteva zile dar în schimb să-ţi revină în minte clipe pline de culoare şi parfum vechi de cel puţin 20 de ani  .

Zilele trecute am scormonit după nişte acte şi printe hîrtii am găsit un pliculeţ de care şi uitasem că mai există .

Cu degete tremurînde , aproape că am sfîşiat hîrtia veche şi îngălbenită a plicului iar în palmă mi-a alunecat o cheie . Am strîns cheia în pumn atît de tare încît dinţii mi-au intrat în carne şi am rămas aşa primind valul de amintiri ……

 

…..O întîlnisem într-o excursie organizată de liceu şi la care participau  invitați şi de alte licee . Din autocarul în care era ea cunoşteam cîteva persoane şi la prima oprire  am făcut schimb cu cineva ca să nu se observe şi să fim la număr .

În timpul discuţiilor cu vechile mele cunoştinţe , printre hohote de rîs , am zărit o fată , micuţă şi subţirică , ce ne urmărea atentă , ghemuită în fotoliul autocarului , ce părea parcă prea mare  pentru ea . M-a frapat la ea părul negru , ondulat , cu bucle mari şi foarte lung .

La privirea mea întrebătoare adresată  unei fete dintre cunoştinţe , primesc raspunsul :

–   Ea este Gigi , colega mea de bancă !

–   Sînt Alex ! Și mă întind peste  rîndul  de locuri  din spate ca să ne strîngem   

    mînile .

Am primit în palma mea o mînă micuţă , cu degete subţiri şi reci . I-am reţinut mîna  pentru un moment şi am întrebat :

–   Ţi-e frig? Răspunsul a venit instantaneu , de parcă ştia ce o voi întreba .

–    Da ! Puţin …!

Mi-am dat jos  hanoracul de blană  albă  sintetică ,  la modă atunci  şi am ajutat-o să se îmbrace cu el ca să am motiv să-i ating părul . Era aşa cum mi-am închipuit , cu firul gros şi aspru . Imediat am fost înconjurat de  miros de  romaniţe .

Pînă la destinaţie , nu am mai schimbat decît cîteva vorbe şi i-am dat o ţigare cînd autocarul a făcut pauză pentru realimentare  .

A doua zi m-am distrat cu colegii dîndu-ne  cu sania , cu punga de plastic sau cu capacele de W.C. luate din vilă . Într-un tîrziu am zărit-o  în marginea pădurii cum ne urmărea .

M-am dus la ea şi am început să ne plimbăm printre copaci şi găsind o buturugă , ne-am așezat şi ne-am aprins cîte o ţigare . Stăteam strîns lipiţi deşi buturuga era mare şi vorbeam , vorbeam despre toate  dar frumuseţea discuţiei era că unul începea o frază şi celălalt o continua ca într-o legătură telepatică .

Drumul de întoarcere l-am făcut în autocarul  meu  unde mi-am ignorat total colegii , ţinînd în braţe strîns lipită de mine comoara găsită  şi sărutînd încontinuu faţa , gîtul , părul şi muscînd lacom buzele ei roşii …….

…..După un an ne-am desparţit , iar după alţi 10 ani ne-am reîntîlnit întîmplător şi am stat de vorbă la un suc .

Au fost 3 ore de vis , ne ţineam de mînă şi din cînd în cînd spuneam cîte un cuvînt .

De sub cenuşa timpului , unde ascunsesem  boaba de jar a iubirii noastre , simţeam cum urcă o vîlvătaie ce mă cuprindea  devastator .

Am stabilit să ne întîlnim săptamînal  dupa o discuţie telefonică în prealabil .

Cum nici unul din noi nu vroia să fie văzut , am căutat cu înfrigurare o cameră de închiriat aproape de traseele noastre şi am găsit cu greu  o cămăruţa cu fereastra spre gradina cu flori dintr-o  curte  liniştită .

După cîteva zile , ne-am revăzut şi fericit i-am îmînat cheia , rămînînd să vorbim la telefon ca să confirmăm următoarea întilnire .

La data şi ora stabilită mi-a răspuns la telefon şi a confirmat venirea .

Am fugit ca un disperat  spre cuibuşorul nostru şi în drum am cumpărat un buchet mare de trandafiri  parfumaţi .

Am presărat toată camera cu petale , pe covor , pe masă , pe pat , pînă şi pe televizor am pus , iar florile rămase  le-am aşezat într-o glastră pe mijlocul mesei şi m-am pus pe aşteptat  aşezat într-un un scaun în dreptul ferestrei .

După ore bune de aşteptare şi de visare  am pus totul la loc şi am plecat , nu supărat , ci doar puţin nedumerit .

Şi am continuat cîteva luni bune  aşa , dădeam telefon , ascultam cum sună şi nu răspunde nimeni iar apoi fugeam în camaruţă , sperînd că va venii dar nu a putut răspunde la apel şi stăteam  pînă se întuneca , privind  grădina şi visind la cum ar fi decurs întilnirea ……….

 

 ……Cînd am deschis pumnul şi m-am uitat în palmă , ţineam o cheie  acoperită de pete  verzi de oxid şi pete roşii de sînge . Am zîmbit amar şi mi-am adus aminte de buchetul imens de trandafiri pe care l-am cumpărat atunci şi pe care îl asemuisem cu un bulgare mare de cocleală verde stropit cu sînge .

 

de Tonko Alexandru

Standard